Educația înseamnă sănătate. Voluntarii vor merge din casă în casă să le învețe pe mămicile din familii necajite cum să-și îngrijească bebelușii, la Timișoara - AMsR

TIMIȘOARA. Un om informat este un om educat. Asta și-au spus reprezentanții Asociației Moașelor din România și cei de la Direcția de Asistență Socială din Timișoara, atunci când au semnat un parteneriat pentru a veni în ajutorul părinților din mediile defavorizate.

Astfel, în curând vor începe acțiunile în teren, în cartierele mai sărace din Timișoara. O echipă de voluntari va sta de vorbă cu tinerele mămici, pentru a le explica în ce fel trebuie să se îngrijească atât pe perioada sarcinii, cât și după ce nasc. Iar informațiile le vor primi doar de la specialisti.

„S-a concretizat proiectul nostru, în sensul că am semnat un contract de parteneriat cu Direcția de Asistență Socială, iar odată ce vremea se va încălzi, vom putea ieși în teren și vom merge să facem informările în mediul defavorizat. Vom merge noi în comunitate, pentru că altfel ne-ar fi foarte greu. Vrem să le ducem și produse de îngrijire, pentru că și acest lucru îi determină să participe la aceste acțiuni ale noastre. Eu sunt dispusă, sub formă de voluntariat, să merg în teren atunci când îmi cere Direcția și oriunde îmi cere, în județ. Din păcate, dintre colegele mele moașe nu am găsit pe nimeni să se alăture acțiunii, dar la București, colegele fac un parteneriat cu Primăria Sectorului 1, pentru a merge și ei în teritoriu”, a spus Camelia Irimia, vicepreședintele Asociației Moașelor din România.

Reprezentanții Asociației Moașelor din România spun că, deși programul va demara în Timișoara, vor urma colaborări și cu alte primării din județ, pentru ca informațiile esențiale despre îngrijirea pre și post natală să ajungă la cât mai mulți părinți, mai ales în mediile defavorizate.

 

https://www.opiniatimisoarei.ro/educatia-inseamna-sanatate-voluntarii-vor-merge-din-casa-in-casa-sa-le-invete-pe-mamicile-din-familii-necajite-cum-sa-si-ingrijeasca-bebelusii-la-timisoara/23/02/2019?fbclid=IwAR1YVwWFwaWM-mGzQdO-_CTz5HFUuenNZW6xciIqx-OZEm_riC3MUGCsvC4