Pot obstetricienii să lucreze singuri? Dar moașele fără obstetricieni? - AMsR

În civilizațiile preistorice, viața și moartea erau explicate mai degrabă prin supranatural. Destinul era dictat de zei, iar supraviețuirea la naștere, atât pentru mamă, cât și pentru copil, era un dar al zeilor. Timp de milenii, nașterea a aparținut domeniului vrăjitoriei și credinței, iar întâmplările infauste erau explicate prin argumente oculte - blesteme, pedeapsă divină etc.  Pierderea vieții înainte de a începe sau/și moartea femeii în timpul nașterii nu erau rare.

Relația dintre moașe și medicină în perioada de geneză a medicinei - medici precum Galen, Hipocrate sau Aristotel considerau sub nivelul și demnitatea lor să se implice în activitatea de îngrijire a sarcinii și/sau naștere.  Important era faptul că sarcina și nașterea nu intrau în domeniul bolii / deviației de la starea de sănătate, ci erau considerate ca fenomene ce fac parte din universul feminin.

În evul mediu medicii evitau să îngrijească femei gravide sau cu probleme ginecologice și datorită tabuurilor societății respective care privea “părțile femeiești” ca fiind fie vulgare, fie sacre, dar, în orice caz, secrete. În perioada renascentistă, când știința a devenit preocuparea centrală a elitelor în Europa, moașele au început să apeleze la bărbieri și la instrumentele lor în cazurile de urgență. În timp, bărbierii și chirurgii s-au reunit într-o breaslă specializată în asistarea nașterilor cu probleme. În secolele ulterioare inventării forcepsului de către Peter Chamberlen, chirurgii și bărbierii au început nu doar să concureze cu moașele, dar și să încerce să le înlăture în favoarea practicilor “știintifice” și medicale.

Deși în societatea actuală cea mai mare parte a riscurilor sunt eliminate încă din perioada de supraveghere a sarcinii, iar condițiile în care femeile nasc sunt mult mai sigure, femeile au păstrat o frică atavică de naștere și cele mai multe dintre ele preferă formele medicalizate și hiper-tehnologizate ale nașterii, cu cele mai mari măsuri de siguranță și cele mai mici riscuri.

Care sunt costurile?

Extrema acestui tip de comportament se manifestă prin epidemia cezarienelor la rece care predomină și în România. Mulți dintre medici, dar și o mare parte dintre paciente, privesc cele două posibilități de a naște, natural versus medicalizat, ca fiind antagonice: moașă versus chirurg, tradiție versus progres, empirism versus apriorism, natură versus  știință. Ceea ce scapă paradigmei  actuale este tocmai complementaritatea celor două abordări. Cele mai bune rezultate se obțin întotdeauna atunci când se atinge un echilibru - abordarea rațională, bazată pe bun simț - nașterile low risk să aparțină moașelor, însă sub supravegherea unui medic ce poate interveni doar în caz de urgență medicală și nu în mod nenecesar.

În ceea ce privește cooperarea si colaborarea cu medicii există 3 tendințe în Europa:

  • Moașele se ocupă aproape exclusiv de sarcina si nașterile cu risc scăzut și au un cuvânt important de spus în sistem (Olanda, Anglia, Tarile Nordice)
  • Implicarea moașelor e mare, dar în colaborare cu medicii - Germania, Austria, Elvetia (nașterea se întâmplă în proporție de peste 90% de moașă, care prinde copilul dacă se întamplă pe cale naturală și fără intervenție)
  • Totul se întamplă sub coordonarea stricta a doctorului (Italia, Spania, țările ex-comuniste)

Reteța succesului nașterii nemedicalizate constă în existența unor practici standardizate, nevoia de licențiere/educație/calificare a moașei (să fie atestate) și accesul la spital în caz de urgență. Siguranța nașterilor acasă este direct proporțională cu împlinirea acestor condiții.

În sistemul german, pe care îl cunosc cel mai bine având în vedere activitatea mea medicală din ultimii ani în cadrul acestui sistem, peste tot la naștere, inclusiv în spital, moașa este cea care dezvoltă copilul, mai puțin în cazul nașterilor instrumentalizate sau, desigur, al cezarienelor. Moașa urmărește continuu femeia gravidă în sala de naștere și  este obligată să informeze medicul atunci când există o modificare patologică.  De cele mai multe ori, mai este un specialist care stă acasă, gata oricând să vină în caz de urgență dacă în sala de nașteri este doar un rezident.

Concluzia este aceea că atât moașele, cât și obstetricienii pot lucra singuri, însă care sunt costurile?

Din perspectiva pacientelor, atât pentru confortul, cât și pentru siguranța lor și a nou născuților, cooperarea între moașe și obstetricieni este întotdeauna cea mai bună soluție.  Indiferent de statistici și cutume, dreptul femeii de a alege felul în care naște este garantat de drepturile omului și este obligația oricărui sistem medical național să îi ofere condiții de siguranță, oricare ar fi opțiunea ei.

Dr Niculescu Iosif
Medic Specialist Obstetrica & Ginecologie
Superspecializare Uro-Ginecologie